
Jocul de șah este fără îndoială cea mai valoroasă creație a omului din domeniul de destindere, creație, artă, educație dezvoltare mentală civică și socială. Un asemenea domeniu nu există doar dacă-l privim ca o intersecție interdisciplinară de domenii ale existenței umane. Multe secole de la origine, șahul a fost apanajul celor puternici și avuți deoarece ceilalți nu aveau timp și resurse pentru deconectare, poate doar puțin pentru cârciumă. Chiar povestea originii este legată de readucerea la viață normală a unui rege. Totuși să nu ignorăm faptul că cel care i-a prezentat jocul era un înțelept sau un autodidact însetat de descoperiri și de cunoaștere a științelor atât cât se putea la acea vreme cu circa un mileniu și jumătate înapoi. Șahul s-a răspândit foarte mult odată cu apariția computerului și desigur a internetului. Au fost create baze de date cu biografii, imagini, partide, soft de jucat șah cu computerul, de analizat, de vizualizat partide,etc.. Datorită unor generoși, foarte multe din acestea sunt accesibile gratuit pentru oricine dorește. Şahul este deja în programul școlar din circa 30 ţări de pe planetă. Printre acestea se află China, Republica Moldova (mâna noastră smulsă la București în anul de doliu 1812), Armenia, Belgia, Venezuela, Canada, Congo (fostă Zair), Franţa, etc. Nu întâmplător China domină în șahul mondial feminin din ultimile două decenii. Prezenta carte se adresează celor ce vor să învețe șah, părinților și profesorilor (care pot învăța simultan cu elevii sau copii lor) care trebuie să-i îndrume pentru a deveni oameni puternici în viață, ca la rândul lor să crească urmași mai puternici pentru ca să nu ne risipim în lume călcând pe jertfa de neimaginat a părinților și strămoșilor noștri. Cu această carte, unică în felul ei printre ceea ce există la noi și nu numai, se poate progresa de la necunoscător până la CM sau chiar mai mult deoarece ea tratează câte puțin din aproape toate aspectele jocului d
Page Count:
452
Publication Date:
2023-06-28
Publisher:
Gheorghe Ghe. Borcan
ISBN-10:
9730337500
ISBN-13:
9789730337501
No comments yet. Be the first to share your thoughts!