
NOTĂ: Aceasta este Ediția I (alb-negru) a cărții. TIBERIU DIANU a practicat dreptul în România (în calitate de consilier juridic, judecător, consilier juridic principal la Ministerul Justiției, profesor universitar și cercetător juridic principal), precum și în Statele Unite (ca expert judiciar). A publicat mai multe cărți și articole de drept, politică și ştiinţe sociale. În prezent, Tiberiu locuiește și lucrează la Washington, DC. Cartea conţine o colecție de eseuri despre transformarea Americii, care, dintr-o naţiune unită, a devenit una mai divizată ca niciodată. Unii experți prezic faptul că, dacă lucrurile nu se schimbă, ar putea avea loc un alt război civil. Am ajuns oare la un punct terminus? Este de sperat că America va fi suficient de matură pentru a învăța din propriile greșeli şi pentru a evita alte răni care i-au marcat evoluţia de-a lungul istoriei. „Trumplandia este o completare binevenită pentru înțelegerea evenimentelor curente, a politicii internaţionale a Washingtonului și a actualei societăţi americane, o societate polarizată și divizată cum nu a mai fost de la Războiul Civil”. Prof. Dr. NICHOLAS DIMA, Profesor şi Cercetător Asociat la Institutul Nelson al Universităţii James Madison din Virginia, SUA „Cartea este fascinantă. Oferă informații generale şi specifice despre istoria politică din trecut şi prezent a României, precum și o viziune personală, nu numai a autorului, ci și a personalităţilor intervievate de acesta, asupra țării și a societății... Prezentate tematic în capitole și secțiuni, perspectivele autorului conturează o radiografie sugestivă a ancorei pe care România o reprezintă în arhitectura politicii SUA din Europa Centrală şi de Est.” Dr. DENNIS DELETANT, Membru al Ordinului Imperiului Britanic (OBE), Profesor la Universitatea Georgetown, Facultatea de Relaţii Externe, Washington DC „Românii au șansa de a fi într-adevăr un exemplu de urmat în ceea ce priveşte statul de drept funcțional, cu o separare adecvată
Page Count:
536
Publication Date:
2020-11-26
Publisher:
Independently published
ISBN-13:
9798570798434
No comments yet. Be the first to share your thoughts!